miercuri, 25 septembrie 2013

Așa am trăit: 2-1 cu Universitatea Cluj și surpriza acestei ediții de Cupă merge mai departe

Toată echipa a făcut un meci mare, dar și portarul Rădulescu merită evidențiat pentru felul în care a închis poarta în a doua repriză. Foto: sport9.ro.
  • 3000 de oameni în tribuna stadionului „Dan Păltinișanu” au stabilit un nou record de prezență la meciurile Ripensiei, după ce în faza precedentă a Cupei 1500 de oameni au umplut „Electrica” la victoria cu UTA. Mulți dintre cei prezenți au venit timișoreni și au plecat ripensiști. Au fost momente în care întreaga asistență se dezmorțea dintr-o dată, scandând „Ripensia! Ripensia!” și „Timișoara! Timișoara!”. Toate scandările au fost spontane, din suflet și s-a simțit acest lucru chiar și în fața televizorului.
  • În timpul meciului, pe marginea terenului au fost afișate niște bannere cu sigla și sloganurile clubului roș-galben și numele jucătorilor de legendă ce au activat de-a lungul timpului la Ripensia. Un gest demn de toată lauda, venit din partea organizatorilor.
  • DIGI Sport a transmis meciul în format HD, dar cam aici se opresc laudele la adresa acestei televiziuni. Comentatorul a avut o prestație lamentabilă. Numele unor jucători ripensiști au fost scrise și pronunțate greșit - „Amagor”, „Uzum”, „Pășcăleanu”. La un moment dat, un amic ce se uita și el la meci a remarcat că se filmează cu doar două camere: „una de aproape și una de departe” :)
  • „U” a venit la meci total dezinteresată de competiția în care juca, gândul fiindu-le la următorul lor meci de campionat, cu o altă candidată la retrogradare în Liga I. Față de meciul de la Mediaș, cu Gaz Metan, antrenorul Ganea a schimbat întregul 11 de start, așa că am avut parte de fapt de o echipă a doua a lui „U”.
  • Ripensia a taxat imediat această suficiență și aroganță a oaspeților, instalându-se foarte repede la cârma partidei, cu un joc frumos, spectaculos pe alocuri. Chiar dacă n-am văzut meciul din etapa trecută de campionat, cu Dacia Cărpiniș, văzând jocul frumos al Ripensiei mi-am dat seama că așa au jucat și pe „Electrica”.
  • În minutul 13, Ripensia bate un corner și Ciobai, lipsit total de marcaj, înscrie sec și aduce bucurie în teren și în tribună.
  • Jocul excelent al timișorenilor continuă și în minutul 20 Anagor reușește o execuție de excepție. Undeva în banda dreaptă, la vreo 40 de metri, îl vede ieșit pe portarul clujenilor și îi trimite un lob cum doar Hagi trimitea cândva. Gluma se îngroașă pentru „U”.
  • În minutul 39 Adi Popa ratează singur cu portarul advers, iar Clujul dă replica imediat prin Ursu, după o fază la care apărarea Ripensiei a fost ușor depășită. Ce bun ar fi fost un 3-0 la pauză! Puțin înainte de intrarea la vestiare, Briciu prinde o „foarfecă” superbă, scoasă cu greu de sub bară de intervenția portarului oaspeților.
  • A doua repriză a fost total diferită. Soarele a apus și instalația de nocturnă a pornit, iar eu, unul, aveam senzația că asist la manșa a doua a unei întâlniri tur-retur. După pauză, ripensiștii au cedat fizic, diferența la capitolul condiție fizică fiind evidentă. Anagor a fost scos de pe teren cu crampe, ca și cum ar fi jucat 120 de minute. Apărarea noastră a fost muncită serios, iar efortul și dăruirea lor trebuie remarcate. Numai așa s-a putut conserva rezultatul din prima repriză.
  • Suntem, până la urmă, o echipă ce joacă în Liga a V-a. Asta nu știrbește cu nimic din performanța jucătorilor Ripensiei, din contră, ei trebuie trecuți în cartea de istorie a clubului pentru ce-au reușit să facă în doar un an de când joacă împreună. Și-au depășit cu mult condiția și sunt un exemplu de dăruire și devotament.
  • Aseară, site-ul oficial al clubului făcea față cu greu numărului mare de vizitatori. Azi dimineață, magazinul online făcea față cu greu comenzilor :)
  • Urmează meciul în deplasare de la Sânpetru Mare. Între timp, AJF Timiș a întors rezutlatul de 3-1 din meciul Avântul Periam – AS Vulturii Comloşu Mare. Astfel, 3-1 a devenit 0-3 și „Vulturii”, dacă nu mă înșel, sunt iar pe primul loc în clasamentul seriei I a Campionatului Județean.
Tempo Ripensia!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu